1. Fiii lui David care i s-au născut la Hebron au fost următorii: Amnon, întâiul născut, fiul izreelitei Ahinoam; Daniel, al doilea, fiul lui Abigail, carmelita;
2. Absalom, al treilea, fiul Maacăi, fiica lui Talmai, regele Gheșurului; Adonia, al patrulea, fiul Haghitei;
3. Șefatia, al cincilea, fiul lui Abital; Itream, al șaselea, fiul soției lui David numite Egla;
4. șase fii i s-au născut la Hebron. El a domnit acolo timp de șapte ani și șase luni, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci și trei de ani.