1. Hiram, regele Tirului, i-a trimis soli lui David, iar aceștia i-au adus lemn de cedru, precum și zidari și tâmplari care să-i zidească un palat.
2. David a înțeles că Domnul l-a pus drept rege peste Israel și că i-a întărit foarte mult domnia de dragul poporului Său, Israel.
3. David și-a mai luat soții la Ierusalim și i s-au mai născut astfel mulți fii și multe fiice.
4. Acestea sunt numele fiilor care i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon,
5. Ibhar, Elișua, Elpelet,
6. Nogah, Nefeg, Iafia,
7. Elișama, Beeliada și Elifelet.
8. Când au auzit filistenii că David a fost uns ca rege peste întregul Israel, au pornit cu toții în căutarea lui David. David a aflat însă acest lucru și le-a ieșit înainte.
9. Filistenii veniseră și invadaseră valea Refaim.
10. David L-a întrebat pe Dumnezeu: – Să pornesc împotriva filistenilor? Îi vei da în mâna mea? Domnul i-a răspuns: – Du-te, căci îi voi da în mâna ta!
11. S-a dus la Baal-Perațim și David i-a învins acolo. David a zis: „Dumnezeu i-a zdrobit pe dușmanii mei, prin mâna mea, precum apele care dau năvală rupând totul în cale.“ De aceea locului aceluia i-au pus numele Baal-Perațim.
12. Filistenii și-au lăsat zeii acolo și, la porunca lui David, aceștia au fost arși.
13. Filistenii au venit din nou și au invadat valea.