1. După ce a ieșit din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: – Învățătorule, iată ce pietre și ce clădiri!
2. Isus i-a răspuns: – Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat!
3. Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, în dreptul Templului și, în timp ce erau doar ei singuri, Petru, Iacov, Ioan și Andrei L-au întrebat:
4. – Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea?
5. Isus a început să le vorbească astfel: – Vedeți să nu vă înșele cineva!