5. Sprijină umbletele mele în cărările tale să nu alunece paşii piciorului meu.
6. Te-am chemat, pentru că mă vei asculta, Dumnezeule; apleacă urechea ta spre mine şi ascultă vorbirea mea.
7. Arată-ţi minunata bunătate iubitoare, tu, care salvezi prin mâna ta dreaptă pe cei ce îşi pun încrederea în tine, de cei ce se ridică împotriva lor.
8. Ţine-mă ca pe lumina ochiului, ascunde-mă sub umbra aripilor tale,
9. Ascunde-mă de cei stricaţi care mă oprimă, de duşmanii mei de moarte, care mă încercuiesc.
10. Ei sunt închişi în propria lor grăsime; cu gura lor vorbesc trufaş.
11. Acum ne-au încercuit paşii noștri; şi-au aţintit ochii, aplecându-se la pământ,
12. Asemenea unui leu lacom de prada lui şi precum un leu tânăr pândind în locuri tainice.
13. Ridică-te, Doamne, dezamăgeşte-l, aruncă-l jos, eliberează sufletul meu de cel stricat, care este sabia ta,
14. De oamenii care sunt mâna ta, Doamne, de oamenii lumii, care îşi au partea în această viaţă şi a căror pântece îl umpli cu comoara ta ascunsă; ei sunt plini de copii şi îşi lasă restul averii la pruncii lor.
15. Cât despre mine, îţi voi privi faţa în dreptate; mă voi sătura, când mă trezesc, cu chipul tău.