10. Iar acum, securea deja este înfiptă la rădăcina pomilor; de aceea, fiecare pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.
11. Eu, într-adevăr, vă botez cu apă pentru pocăinţă; dar cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, ale cărui sandale nu sunt demn să le duc; el vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc;
12. Acela a cărui furcă este în mâna lui şi îşi va curăţa în întregime aria şi îşi va aduna grâul în grânar; dar pleava o va arde cu foc de nestins.
13. Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, să fie botezat de el.
14. Dar Ioan l-a oprit, spunând: Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?
15. Şi Isus răspunzând, i-a zis: Lasă acum, fiindcă astfel ni se cuvine a împlini toată dreptatea. Atunci l-a lăsat.
16. Şi Isus, după ce a fost botezat, a ieşit din apă îndată; şi iată, cerurile i s-au deschis şi a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi aşezându-se uşor pe el.
17. Şi iată, o voce din cer a spus: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea.