33. Dar venind la Isus, când au văzut că el murise deja, nu i-au zdrobit picioarele;
34. Ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi imediat a ieşit sânge şi apă.
35. Şi cel ce a văzut a adus mărturie, şi mărturia lui este adevărată; şi el ştie că vorbeşte adevărat, ca voi să credeţi.
36. Pentru că acestea s-au făcut, ca să se împlinească scriptura: Niciun os al lui nu va fi zdrobit.
37. Şi din nou altă scriptură spune: Se vor uita la cel pe care l-au străpuns.
38. Şi după acestea Iosif din Arimateea, fiind discipol al lui Isus, dar pe ascuns, de teama iudeilor, l-a implorat pe Pilat să ia trupul lui Isus; şi Pilat i-a dat voie. A venit de aceea şi a luat trupul lui Isus.
39. Şi a venit şi Nicodim, care venise la Isus mai întâi noaptea şi a adus un amestec de smirnă şi aloe de aproape o sută de litre.
40. Au luat atunci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresmele, cum este obiceiul la iudei să înmormânteze.
41. Şi în locul unde a fost crucificat era o grădină şi în grădină un mormânt nou, în care nimeni nu fusese pus vreodată.
42. Acolo aşadar l-au pus pe Isus, din cauza pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape.